Reacția lui Gigi Becali după ce FCSB a pierdut titlul: „Nu renunțăm!” Anunțul făcut de patronul FCSB. VIDEO

This browser does not support the video element.

Gigi Becali susține că FCSB este campioană, potrivit regulamentului, deși Viitorul a terminat pe primul loc. Cele două echipe se află la egalitate de puncte, însă Viitorul are avantaj în meciurile directe din play-off.

FCSB a pierdut titlul în ultima etapă, după ce Viitorul a reușit să se impună cu 1-0 în fața lui CFR Cluj. Cele două echipe au terminat le egalitate, însă Viitorul are avantaj în meciurile directe din play-off. Gigi Becali spune însă că FCSB este campioană, deoarece regulamentul nu spune clar că se iau în calcul doar meciurile directe din play-off, nu din tot campionatul, unde FCSB are avantaj.

Gigi Becali spune că își va căuta dreptatea la TAS, dar îl felicită pe Gică Hagi pentru performanța pe care a atins-o. Despre viitorul lui Reghecampf la FCSB, Becali spune că nu știe dacă va rămâne sau va pleca.

„Din punctul meu de vedere, noi suntem campioni. Mai departe vedem, nu depinde de mine. Habar nu am ce va face Reghecampf. Eu de unde să știu ce va face? Întrebați-l pe el! Nu vreau să fac nicio polemică cu Hagi, nu mă cert pe fotbal cu el. Numai că dreptatea trebuie făcută. Dacă la TAS se spune că au dreptate ei, eu o să-i strâng mâna și o să-i spun „Bravo, Gică! Meritai!” Până atunci oricum merită titlul. Să te bați cu Steaua până în ultima etapă e ceva, ce a făcut el e o minune. Dar asta nu înseamnă că noi cedăm. Regulamentul este clar ca lumina zilei, 100% avem dreptate noi. Felicitări pentru ce au făcut ei, dar în opinia noastră noi suntem campioani.

M-am bucurat când a dat Astra gol, pentru că voiam să fiu sigur de locul 2. Dar mi-a trecut orice emoție după ce noi am făcut 3-0. Am trecut prin mari emoții. Din punctul meu de vedere, noi suntem campioni. Oricum o să jucăm în Liga Campionilor. Nu mă cert cu nașul meu nici pentru 200 de campionate, dar eu vreau dreptate. Din punctul meu de vedere, noi suntem campioni”, a declarat Gigi Becali.

 

Publicat: 13 05. 2017, 22:04
Actualizat: 14 05. 2017, 12:06