Reacția lui Iuliu Mureșan, după ce FCSB a ajuns la o înțelegere cu omul dorit și în Gruia: „Mi-ar fi plăcut…”

CFR Cluj și-a cam luat adio de la Olimpiu Moruțan, după ce FC Botoșani și FCSB au ajuns, din nou, la o înțelegere preliminară privind transferul, Iuliu Mureșan recunoscând că i-ar fi plăcut să-l aibă în echipă pe mijlocașul ofensiv de doar 19 ani.

Ardelenii s-au mișcat foarte rapid în aceste săptămâni și au reușit să-i transfere pe Valentin Costache și Sebastian Mailat, considerați doi dintrei cei mai buni tineri jucători români ai momentului, dar Olimpiu Moruțan se dovedește o țintă mult prea greu de atins. La puțin timp după ce Becali a anunțat că cei 700.000 de euro oferiți au dus la o înțelegere cu FC Botoșani, Iuliu Mureșan a dezvăluit că echipa sa și-a luat gândul de la mijlocaș.

„Nu cred că o să-i scadă prețul și, atunci, îl lăsăm la Botoșani. Mi-ar fi plăcut și mie, și lui Dan Petrescu”, a spus președintele clujenilor, pentru Pro X.

 

Publicat: 17 11. 2017, 08:35
Actualizat: 17 11. 2017, 08:36