Reacția lui Nicolae Dică la veștile legate de vânzarea biletelor la Steaua – Academia Rapid, în Liga 4: „Nu mă așteptam, nu mă gândeam că se va întâmpla asta!”

Meciul de liga a patra dintre Steaua București și Academia Rapid se bucură de un interes major din partea microbiștilor. Așa cum ProSport a scris azi, derby-ul din Liga 4 a vândut aproape 15.000 de bilete în primele 36 de ore, iar interesul rămâne crescut. Totul în condițiile în care FCSB, vicecampioana României, nu se bucură de același ritm de vânzare a biletelor pentru derby-ul cu CSU Craiova, de luni.

Antrenorul FCSB a discutat situația azi, în cadrul conferinței de presă care a precedat jocul cu oltenii: „Nu aș vrea să comentez despre meciul de liga a patra, eu am meci cu Craiova luni și e foarte important”. Întrebat dacă se aștepta ca pe Național Arena să joace, în aceeași săptămână, două echipe care, în viziunea reporterului, reprezintă tot Steaua, Dică a replicat: „Nu mă așteptam, când jucam eu la Steaua nu mă gândeam că se va întâmplat asta”. 

Partida FCSB – CSU Craiova este programată luni, 9 aprilie, de la 20:45, pe Național Arena. Meciul de liga a patra dintre Steaua și Academia Rapid se va juca sâmbătă, 14 aprilie, de la 19:45, pe același stadion.

Publicat: 07 04. 2018, 13:20
Actualizat: 07 04. 2018, 13:21