Reacția lui Viorel Moldovan după ce Chindia a egalat in-extremis pe Gaz Metan, pe final: „Mă bucură reacţia băieţilor mei după golul primit. E un punct pe care trebuie să-l apreciem”

Antrenorul Chindiei Târgovişte, Viorel Moldovan, a declarat, sâmbătă, în urma remizei întregistrate de elevii săi cu Gaz Metan Mediaş, scor 1-1, că este fericit cu prestaţia echipei sale.

”Prima repriză a fost a Gazului, care a avut iniţiativa, a doua parte a fost a noastră. Am pus presiune pe apărarea adversă. Ştiam că e o echipă bună pe tranziţia pozitivă. Mă bucură reacţia băieţilor mei după golul primit. E un punct pe care trebuie să-l apreciem”, a declarat Viorel Moldovan, la Telekom Sport.

”Suntem singura echipă din Liga 1 care n-a primit gol din fază fixă. Asta înseamnă să ai concentrare, să fii responsabil pe aceste momente fixe care fac diferenţa. Lucrăm aceste faze la antrenamente. Până la urmă executantul e cel mai important în proporţie de 80%. Şi azi am dat gol din fază fixă”, a mai adăugat tehnicianul Chindiei.

În clasamentul Ligii 1, Chindia Târgovişte ocupă poziţia 11, cu un total de 16 puncte.

Publicat: 26 10. 2019, 20:49