Transferul lui Dragoș Nedelcu de la Viitorul la FCSB a picat, momentan, din cauza unor neînțelegeri apărute între impresarul jucătorului și conducerea vicecampioanei. Cristi Bivolaru, directorul general al Viitorului, susține că problemele n-au apărut din cauza banilor, așa cum a declarat Gigi Becali.
FCSB și Viitorul au ajuns la un acord pentru transferul lui Dragoș Nedelcu, dar afacerea a picat după ce jucătorul a refuzat să mai semneze cu vicecampioana României. Gigi Becali a declarat că impresarul jucătorul a fost cel care a complicat discuțiile, deoarece a cerut prime și bonusuri care nu fac parte din politica FCSB-ului.
Cristi Bivolaru îl contrazice. Directorul general al Viitorului spune că au fost alte lucruri care nu i-au convenit jucătorului. De la poziția pe care urma să fie folosit, până la lipsa garanției că ar fi fost titular:
„Eu cred că în momentul de față, subiectul este închis. Jucătorul pleacă sâmbătă în cantonament și va intra în programul echipei noastre. Oferta celor de la FCSB fusese acceptată, sub rezerva discuțiilor pe care avea să le poarte jucătorul, alături de agentul său. Nu a fost o problemă de ordin financiar, nu de aia a căzut transferul.
Nedelcu este un jucător matur, care își cunoaște potențialul. Eu am înțeles că el a fost nemulțumit de alte lucruri, nu de partea financiară. Cred că sistemul de joc e o problemă, cred că poziția lui din teren este o problemă. Cred că ar fi fost un pas înainte în cariera sa doar dacă ar fi jucat în toate meciurile, așa cum s-a întâmplat la Viitorul, și dacă ar fi avut un colectiv și un antrenor care să-l ajute, din nou, cum s-a întâmplat și la Viitorul. Probabil că el a avut câteva dubii dacă nu a mers până la capăt”, a declarat Cristi Bivolaru la Dolce Sport.
Oficialul campioanei României spune însă că Nedelcu ar putea pleca în această vară, dar la un alt club, cel mai probabil din străinătate: „Oricum, știu că sunt foarte multe echipe care se interesează de Nedelcu, dar cluburile importante abia acum încep să-și facă strategia pentru sezonul următor. Vom vedea ce va fi”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER