Reacția ultrașilor dinamoviști după numirea lui Mihalcea ca antrenor: „Propunerea noastră a fost alta!” + De ce așteaptă scuze în mod public din partea tehnicianului și mesajul dur pentru Prunea

Reacția ultrașilor dinamoviști după numirea lui Mihalcea ca antrenor: „Propunerea noastră a fost alta!” + De ce așteaptă scuze în mod public din partea tehnicianului și mesajul dur pentru Prunea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mihalcea e noul antrenor al „câinilor”, urmând a fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă programată joi, de la ora 15.00, în cantonamentul de la Săftica.

Suporterii dinamoviști au anunțat că au avut altă propunere pentru banca tehnică și cer demisia conducătorilor, Florin Prunea și Bogdan Bălănescu, managerul general și președintele clubului.

Mesajul celor din PCH:

„Mr Trainer – DA, Mr Trening – NU

Câteva lămuriri legate de noutățile de la echipă:

1. Problema lui Dinamo până acum NU A FOST ANTRENORUL, ci cei care au creat o atmosferă proastă în jurul echipei.
Antrenorul a plecat, băgătorii de strâmbe au rămas, deci PERICOLUL ESTE ACELAȘI.

2. Propunerea boardului DDB pentru postul de antrenor a fost alta. Cel propus de noi a refuzat.
Dacă ar fi acceptat, noi eram dispuși să ne asumăm totul.
(Permiteți-ne să nu dăm numele antrenorului. Avem motive întemeiate. În plus, pentru că știm care sunt persoanele din club care au informația, suntem curioși dacă va apărea în presă)

3. Adi Mihalcea a fost varianta lui Negoiță. Ne-am înțeles că Mihalcea poate veni doar dacă pică varianta noastră și DOAR DACĂ PLEACĂ PRUNEA.
Dacă Mihalcea este noul antrenor, PRUNEA TREBUIE SĂ PLECE. Altfel Negoiță ne-a tras în piept.

4. PLECAREA lui Prunea nu este o ambiție a noastră. Rezultatele din ultima vreme impun această măsură.
La prima lui conferință de presă alături de Neagoe a spus: „Dacă nu ajungem în playoff, PLECĂM TOȚI.”

5. Negoiță trebuie să-și asume în totalitate rezultatele echipei de aici înainte.

6. Mihalcea trebuie să înțeleagă două lucruri și va avea susținerea noastră:

A – Un dinamovist trebuie să vorbească cu respect despre Dinamo indiferent unde activează. În momentul ăsta așteptăm scuze într-o declarație publică, așa cum a fost și afirmația prin care s-a dezis de trecutul dinamovist.

B – Colaborarea cu Florin Prunea este nocivă.

7. Așteptăm din partea lui Bălănescu să-și dea DEMISIA, exact așa cum a promis”.

Recent, Florin Prunea a fost surprins într-un mall din București îmbrăcat într-un trening albastru, cu însemnele lui Poli Iași, echipă la care a fost conducător mai bine de 5 ani și totodată formația care tocmai a învins Dinamo în etapa a doua a play-out-ului.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Se schimbă cartea de identitate. Obligație la preschimbare buletin. Ai neapărat nevoie de procură
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×