Reacție dură după o nouă umilință suferită de Poli Iași: „Ești doar o sursă de venit, nimic altceva, iar puțini te iubesc”. Alex Crețu tună: „Ai regresat din cauza celor care te înconjoară”
Internaționalul ieșean Alexandru Crețu, fotbalist al echipei slovene NK Maribor, a reacționat dur după o nouă umilință suferită de Politehnica Iași, echipa la care s-a lansat în fotbal.
Poli Iași a devenit ciuca bătăilor în Liga 1, în meciul cu Dinamo a suferit al șaptelea eșec în ultimele opt meciuri, iar Crețu i-a contrat pe cei care s-au ocupat și se ocupă în continuare de destinele echipei.
Dinamo a învins vineri pe teren propriu, 4-1, pe Poli Iaşi, în etapa a 13-a a Ligii 1. Pentru roș-albi au marcat Sorescu ’16 (penalti), Nemec ’59, Anton ’77, Gueye ’86, iar pentru moldoveni a înscris Platini ‘4.
Alex Crețu: „Liniștea lor e prețul pe care tu îl plătești”
„Nu pot să mă prefac că nu-mi pasă de ceea ce se întîmplă cu tine, am jucat mulți, mulți ani în tricoul tău, am trecut prin multe furtuni dar parcă au fost doar furtuni. Așa se prezintă realitatea, din cauza oamenilor care te conduc ești doar o sursă de venit, nimic altceva, iar puțini te iubesc. Am plecat de 4 ani de lângă tine și tu ai regresat din cauza neprofesionalismului, din cauza oamenilor care te înconjoară de prea, prea mult timp și ei nu te-au dezvoltat și știi de ce?
Pentru că nici ei nu s-au dezvoltat, liniștea lor e prețul pe care tu îl plătești. Te iubesc! Uniți vom învinge!! E doar speranță” a scris Alex Crețu pe pagina sa de Facebook.
Crețu s-a transferat în urmă cu patru ani de la Poli Iași la Olimpija Ljubljana, echipă de la care a plecat ulterior la NK Maribor.
Daniel pancu, antrenorul celor de la Poli Iași, comenta după meci: „E dureroasă, am mai văzut filmul asta. Iarăși total nemeritat, iarăși am dominat jocul. Lucrurile sunt foarte simple: corner gratuit la primul gol, aut la golul trei, execuția lui Anton… Practic, noi, fără să ne atace nimeni, am primit trei goluri. Suntem într-o perioadă neagră din toate punctele de vedere iar la capitolul șanse suntem la zero în acest sezon”.