Reacție extrem de dură a lui Gigi Becali, după plecarea lui Planic: „Mi-a spus că rupe unilateral contractul! Eu i-am zis că s-ar putea să-l coste zece milioane de euro!” | EXCLUSIV
Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a tunat după ce apărătorul sârb, Bogdan Planic, l-a anunțat că pleacă de la echipă.
Fotbalistul de 28 de ani nu mai vrea să continue la vicecampioană, iar Becali amenință că-l dă în judecată pe fundașul central. Daunele pe care ar urma să le plătească sunt imense: zece milioane de euro!
„Bogdan Planic nu a mai venit la antrenament și ne-a anunțat că vrea rezilierea contractului unilateral. Eu i-am transmis că nu-l țin cu forța, legat de gard, poate să se ducă unde vrea, dar îl avertizez că această plecare s-ar putea să-l coste zece milioane de euro.
Să se uite bine pe contract, că eu mă gândesc serios să-l dau în judecată. Însă, vă repet, nu-l pot ține legat cu sfoara de gardul de la baza din Berceni”, a declarat Gigi Becali în exclusivitate pentru ProSport.
Planic a notificat deja clubul, anunțând că pleacă de la echipă. În plus, își cere drepturile salariale, având mai multe restanțe.
Litigiul Planic – FCSB: Se poate ajunge la comisiile FIFA
- În cazul în care un fotbalist este neplătit 90 de zile devine jucător liber de contract. Apoi, la 60 de zile, dacă jucătorul notifică echipa că nu și-a încasat drepturile salariale, mai are la dispoziție un termen de 15 zile pentru a-și primi restanțele.
- FCSB susține că intrarea jucătorului în șomaj tehnic duce la întreruperea angajamentului, însă Planic anunță că acordul său se derulează conform actului inițial.
- Litigiul ar putea ajunge la comisiile FIFA.
Bogdan Planic e cotat la 1.8 milioane de euro, conform siteului transfermarkt
Altfel, după CFR – FCSB, 1-0, mai mulți jucători ai celor două echipe, printre care și Planic, ar fi participat la o petrecere bahică. De la campioana României au fost Billel Omrani, Damjan Djokovic și Alex Chipciu, iar de la FCSB: Florin Tănase, Florinel Coman, Bogdan Planic și Ovidiu Popescu, dar și Mihai Pintilii.