Reacție extremă a lui Petre, după eșecul lui Dinamo: „Alo, amatorilor, treziți-vă! Vă bateți joc de o legendă”

Reacție extremă a lui Petre, după eșecul lui Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Florentin Petre a avut o reacție extrem de dură la adresa conducerii clubului său de suflet, după înfrângerea lui Dinamo de la Cluj. Relațiile dintre părți sunt reci, iar fostul internațional nu s-a ferit să găsească vinovați pentru situația grea prin care trece clubul.

Dinamo a făcut un nou pas greșit în perspectiva obținerii unui loc care să îi permită să evolueze anul viitor în cupele europene. Deși au evoluat mai mult de o oră în superioritate numerică, elevii lui Stoican au părut anesteziați, fiind incapabili să pună în real pericol poarta adversă.

Cu o singură victorie în deplasare în cele 7 meciuri disputate până acum, Dinamo este pe locul 7 în clasament, la egalitate cu nou promovata Botoșani. Modul în care Matei&Co au evoluat în Gruia l-a deranjat vizibil pe unul dintre cei mai mari jucători ai alb-roșilor din ultimii 20 de ani. Imediat după terminarea meciului, Florentin Petre a criticat dur politica dusă de conducerea clubului. Dacă fostul mijlocaș dreapta s-a ferit să îi înfiereze pe jucători sau pe Stoican, acesta a avut o reacție extrem de acidă la adresa oficialilor, care, în opinia lui, sunt incapabili să gestioneze situația de la club.

Alooo, amatorilor, treziți-vă, vă bateți joc de un club de legendă; și nu vorbesc de jucători, ei n-au nicio vină„, a postat Florentin Petre pe contul personal de Facebook, la cateva minute dupa incheierea partidei.

Conflictul dintre conducerea lui Dinamo și cel poreclit „Piticul” nu este unul de dată recentă. De altfel, fostul internațional recunoștea în urmă cu aproximativ două luni, la Ora de ProSport că e dezamăgit de modul în care oficialii din Ștefan cel Mare s-au comportat cu el. „Ei mai au de plătit datorii de când eram secundul lui Țălnar. Nu e vorba de bani, e vorba de felul cum s-a procedat, nu am mai primit niciun telefon.”, spunea atunci Petre.

43 de goluri a înscris Florentin Petre pentru Dinamo, în 259 de meciuri, câștigând în Ștefan cel Mare 8 trofee: 3 campionate (1999-2000, 2001-2002 și 2003-2004), 4 Cupe (1999-2000, 2002-2003, 2003-2004, 2004-2005) și o Supercupă (2004-2005)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română 😂
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română…
A venit explicația, după scandalul declanșat în Spania – Germania din ”sferturile” EURO 2024
A venit explicația, după scandalul declanșat în Spania – Germania din ”sferturile” EURO 2024
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy este blondina, deși a adus pe lume doi copii
Iubita lui Ciprian Marica a arătat TOT la plajă! A încins nisipul: cât de sexy este blondina, deși a adus…
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la mare, în România.
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la mare, în România. "Oameni buni,…
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce se întâmplă în București
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce se întâmplă în București
TESTARE pentru șoferii din România. NOILE REGULI se vor aplica în toată țara
TESTARE pentru șoferii din România. NOILE REGULI se vor aplica în toată țara
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară
Adrian Mititelu, evacuat cu poliția din Tribunal, la procesul cu FRF. Incredibil ce au făcut oamenii legii cu el afară
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
×