ACS Poli pleacă fără niciun punct de la Chiajna, după un meci în care oaspeții meritau măcar un penalty, la finalul partidei. Tensiunea din tabăra bănățenilor s-a simțit și la vestiare, acolo unde antrenorul Șunda i-a reproșat lui Trandu o anumită fază.
Jucătorul intrat pe finalul meciului a izbucnit și a avut o replică acidă în fața tehnicianului: „Eu am greșit, mă? Din cauza mea am pierdut meciul? Din cauza ta l-am pierdut, că ești slab”, a izbucnit jucătorul.
Concordia Chiajna a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa ACS Poli Timișoara, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I, ultima a turului.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Purece ’30 (penalti) și Welington ’85. Pentru ACS Poli a înscris Gorobsov, în minutul 56.
Echipele de start:
Concordia Chiajna: Râmniceanu – Dima, Leca, Bambara, Bucurică – Ispir (Savin ’72), Roșu – Onduku (Strătilă ’68), Purece (Ganea ’81), Serediuc – Welington. Antrenor: Ionuț Chirilă.
ACS Poli: Nuno Claro – Nohai, Scutaru, Șeroni, Poparadu – Belu, Gorobsov (Trandu ’86) – Popovici, Keita (Boldea ’72), Nanu (Nicola ’65) – Szekely. Antrenor: Aurel Șunda.
Cartonașe galbene: Leca ’60, Dima ’76 / Popovici ’90+3
Arbitri: Teodor Crăciunescu (central) – Adrian Radu Ghinguleac, Bogdan Velicu (asistenți) – Cristina Mariana Trandafir (rezervă)
Observatori: Marian Albu, Ioan Mureșan.
După fluierul final, portarul oaspeților, Nuno Claro, a primit un cartonaș galben pentru proteste.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER