Denis Alibec (29 de ani) a fost omul meciului în victoria Astrei în fața celor de la FCSB, scor 3-2, după ce roș-albaștrii au condus cu 2-0. Atacantul giurgiuvenilor a reușit o dublă de senzație, reușind totodată să marcheze și primul său gol cu capul într-un meci oficial.
„La 2-0 nu mă mai așteptam să ne revenim, dar am arătat ca o familie. La pauză am avut și un impuls de la Mister. Ne-a certat un pic”, a declarat Alibec la Look Sport.
Întrebat dacă vor veni banii din partea patronului Ioan Niculae, Alibec a avut o reacție fabuloasă: „Să te audă Dumnezeu să ne dea un bonus patronul. Cred că merităm și noi asta. Cred că prima repriză a fost cea mai bună repriză a Stelei din acest campionat. Știam că cei de acolo vor cădea fizic în repriza a doua”.
Alibec a vorbit și despre faptul că Astra nu va putea participa în cupele europene, chiar dacă se va clasa pe un loc ce i-ar permite acest lucru și și-a anunțat plecarea de la giurgiuveni: „E o dezamăgire că nu vom juca în cupele europene. Probabil e ultimul sezon al meu la Astra. Vreau să joc și eu în cupele europene. Mai am multe de arătat în fotbal”.
„Dacă vor continua problemele… trebuie să mergem să jucăm în altă parte. Vrem să jucăm la un nivel ridicat…Sunt probleme la club, se știe că sunt multe probleme. O să vedem ce se va rezolva, ni s-a spus că se vor rezolva niște probleme. Ni s-a mai promis de multe ori și nu s-a întâmplat nimic” – Constantin Budescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER