Cristian Bivolaru, directorul general al FC Viitorul, nu se gândește că echipa sa poate reuși performanța din urmă cu două sezoane, când a câștigat Liga 1 Betano. Este de părere că meciurile grele abia urmează, iar tinerii se pot împiedica în fața unor echipe de tradiție, precum FCSB, Dinamo sau Craiova.
Viitorul este pe locul 3, la 4 de liderul CFR Cluj. Constănțenii au început să-și intre în ritm după un start mai greu și par capabili să se lupte, din nou, de la egal la egal cu granzii. În ciuda acestei perioade bune, nu toți cei din conducere cred că tinerii pot ține ritmul până la final. „Eu personal nu (n.r întrebat dacă se gândește la titlu). Sincer nu mă uit în sus. Aș vrea să ne vedem matematic calificați în play-off. Sunt vreo nouă puncte avans, dar mai sunt 30 în joc. Acum avem meciuri cu Steaua (n.r FCSB), Dinamo, Craiova și deplasarea la Gaz Metan. Nu mă așteptam să avem atâtea puncte„, a spus Cristian Bivolaru, în direct la ProSport Live.
Viitorul evoluează în următoarea etapă în compania lui Dinamo. Partida are loc sâmbătă, de la 20:00, pe stadionul din Ovidiu. Echipa lui Hagi nu a mai pierdut din octombrie, într-un 2-3 cu Sepsi pe teren propriu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER