Gigi Becali a anunțat ieri că așteaptă un răspuns din partea lui Adrian Porumboiu, FC Vaslui fiind adversara roș-albaștrilor în meciul de Liga I de pe 21 august, exact când este programat amicalul cu Real Madrid. Anunțat în exclusivitate de ProSport, amicalul de gală Steaua – Real Madrid este în pericol să nu se mai dispute. Ieri, roș‑albaștrii au aflat că pe 21 august, cu o zi înaintea meciului cu „galacticii”, ar trebui să o întâlnească în campionat pe FC Vaslui. În plus, programul încărcat al steliștilor din acea perioadă reprezintă un alt impediment. Cu toate că, în ultimele zile, Gigi Becali a vorbit întruna despre posibila întâlnire dintre Steaua și Real Madrid, aceasta are șanse serioase să nu mai aibă loc. Chiar dacă prestigiul adus de o partidă cu echipa lui Cristiano Ronaldo sau Kaka ar fi uriaș, șefii din Ghencea iau în calcul anularea amicalului.
Europa League îi încurcă
22 august este data stabilită pentru meciul cu Real și cea care a încurcat cel mai tare planurile. Victor Pițurcă este nemulțumit că amicalul cu „galacticii” ar pica exact între cele două manșe pe care Steaua le va disputa pentru calificarea în grupele Europa League. În plus, ieri, la tragerea la sorți a programului Ligii I pentru sezonul următor, roș-albaștrii au picat cu FC Vaslui în etapa a 5-a. „Voi vorbi cu Porumboiu, să văd dacă ne lasă să jucăm cu Real”, a explicat ieri Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER