Dinamo e gata pentru un nou amical de gală cu o formație importantă din Europa. După ce a jucat contra lui Real Madrid și a Barcelonei și a fost la un pas să stabilească un meci de pregătire cu Zenit, echipa din Ștefan cel Mare are șanse să-și măsoare forțele cu Fiorentina, în 2017.
Digi Sport anunță că gruparea din Firenze are cele mai mari șanse să înfrunte Dinamo într-un amical în urma căruia banii vor fi donați în scopuri caritabile. Meciul se va desfășura sub egida crucii roșii, iar „câinii” au demarat negocierile cu italienii încă din această pauză competițională.
Venirea lui Adrian Mutu pe postul de manager general al clubului din Ștefan cel Mare ar putea avea un rol foarte important în discuțiile dintre cele două părți. Fost jucător pe Artemio Franchi, „Briliantul” are o relație extraordinară cu conducătorii Fiorentinei, iar de curând a fost numit în cea mai bună echipă din istoria grupării viola.
În cazul în care negocierile cu Fiorentina vor eșua, Dinamo are pregătită o variantă de rezervă și ar putea juca împotriva unei alte formații din Serie A. Este vorba despre Sassuolo.
În acest moment, Fiorentina, pentru care Mutu a înscris 69 de goluri în 143 de meciuri, are în componență alți doi români, pe Ianis Hagi și Ciprian Tătărușanu, iar detaliul ar putea conta foarte mult în negocierile dintre Dinamo și clubul toscan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER