E discutabilă buna credință a Rapidului, atât de invocată în transferurile lui Varga și Bălan. Despre ce bună credință mai poate fi vorba de vreme ce Copos a născocit într-o noapte o echipă de periferie bucureșteană doar ca o trambulină pentru doi jucători de Liga Campionilor?! De acord, e regulamentar, mai toți au recurs la acest tertip, inclusiv Timișoara, dar cu buna credință s-o lase mai ușor. Această sintagmă scrijelită și-n regulamente nu are nici în clin, nici în mânecă azi cu Liga lui Dragomir.
Nu mai e însă în nici un caz discutabilă reaua credință de la LPF. Ostilă, interesată, părtinitoare, perfidă ca milițianul de pe vremuri, îngăduitor doar ca să te prindă în flagrant. Asta dacă tot e să pomenim de caschetă în casa lui Dragomir. Comisia de Disciplină n-a făcut altceva vineri decât să măsoare cu materialul clientului. Al LPF-ului, care și-a rânduit piesele după cum a bătut vântul. Ca să poată pescui peștele cel mare în apele pe care, interesată, singură și le-a învolburat, LPF și-a retras propriile vize, a dosit declarațiile șefilor, a dat timpul înapoi după cum i-a picat bine.
Citiți și cruciți-vă. Vinerea, după orele 14, nu mai lucrează nimeni la Ligă, preciza Dragomir. Același boss LPF care îi reproșa lui Taban că, atunci când a luat acordul pentru transferul lui Ciz, nu a cerut și noile vize pentru Varga și Bălan. Erau orele 15!! Deci cineva totuși mai muncea și la LPF. Cât de simplu era ca funcționarul cu pricina să-l întoarcă din drum pe reprezentantul Rapidului. „Gogule, ia și noile vize pentru Varga și Bălan”. Apropo de buna credință. După cum și tăcerea complice a celor doi oficiali, Valentin Alexandru și Mircea Cezar Ionescu, de dinaintea meciului îl pun la zid și pe arbitrul care n-a observat că se volatilizaseră vizele de pe carnetele lui Varga și Bălan. Ceea ce vedea de fapt Marius Avram nu era adevărat. Stampilele LPF pe carnetele celor doi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER