Rebrov, impresionat de Steaua: „Am văzut o echipă foarte puternică”

Serhiy Rebrov, fostul fotbalist al lui Dinamo Kiev, e acum secundul lui Oleg Blohin la echipa pe care Steaua a întâlnit-o marți. Ajuns la 39 de ani, fostul mijlocaș ofensiv vorbește cu respect față de echipele românești. Nici nu avea cum să fie altfel, după acel meci memorabil de la Kiev, din 2006, când el a făcut parte din echipa învinsă de roș-albaștrii.

„Ne-a plăcut mereu să jucăm contra marilor echipe din țara voastră, precum Steaua sau Dinamo. Asta pentru că jucau deschis, ieșea un fotbal spectaculos. Și azi am văzut o echipă a Stelei foarte puternică, care a jucat în Liga Campionilor. De asemenea e interesant să joci împotriva unui antrenor precum Mircea Lucescu”, a spus Rebrov, după amicalul cu Steaua.

Nu numai secundul lui Dinamo Kiev are amintiri neplăcute cu roș-albaștrii. Principalul Oleg Blohin, unul dintre dintre marii fotbaliști pe care i-a dat Ucraina, a fost martor din teren la primul gol marcat de Hagi pentru Steaua. Se întâmpla în 1987, în finala Supercupei Europei, scor 1-0 pentru „militari”.

Ar fi fost interesant să aflăm și o părere din partea fostului internațional URSS, dar a refuzat cu înverșunare. Era nervos după meciul cu Steaua și făcea reproșuri individuale jucătorilor lui.

Publicat: 29 01. 2014, 13:45
Actualizat: 29 01. 2014, 13:46