Rebutinho, zis Titinho

Fundașul stânga nu a învățat numele colegilor de la Steaua II, iar fizic încă nu și-a revenit.

Deși a trecut mai mult de o lună de când a semnat cu Steaua, fundașul stânga Miguel Tininho nu a reușit să se impună în cadrul echipei și pare din nou un transfer nereușit, marca Pedriel.
Jucătorul adus gratis de roș-albaștri a apucat să joace câteva minute pentru echipa mare, Bergodi introducându-l în partida cu Saint Patrick’s, când scorul era deja 3-0. Portughezul a evoluat mai mult la Steaua II, unde nu a impresionat deloc. E atât de indolent, încât nu a învățat nici numele coechipierilor. De aceea, în timpul meciurilor sau la antrenamente, el fluieră atunci când dorește ca un coleg să-i paseze balonul. În replică, mai în glumă, mai în serios, coechipierii îl strigă „Titi” sau „Titinho”, și nu „Tininho”.

Nu a jucat niciun minut în 2008!

La prima vedere, se pare că portughezul a venit la Steaua ca și cum a fost luat de pe stradă. Niciun pic de pregătire fizică! De aceea, steliștii fac eforturi mari să-l pună la punct. La un moment dat, când vedea că Tininho nu progresează la acest capitol, antrenorul Bergodi chiar s-a enervat, întrebându-se cum e posibil ca un jucător profesionist să se prezinte într-un asemenea mod jalnic la o echipă care i-a oferit un nou contract. Dar probabil nu se știa faptul că jucătorul a stat un an fără să joace în 2008!

4 minute a evoluat Tininho pentru echipa mare,Bergodi introducându-l la meciul cu Saint Patrick’s

Dayro Moreno joacă în Cupă

Steaua II va întâlni mâine, în cadrul Cupei României, pe FC Snagov.  Meciul va avea loc în Ghencea, de la ora 17:30, și va fi transmis în direct de Sport.ro. Chiar dacă se antrenează de o săptămână cu Steaua II, Dayro Moreno ar putea fi introdus pentru un sfert de oră. El nu poate evolua ca titular, deoarece nu e pus la punct cu pregătirea fizică.

Publicat: 25 08. 2009, 08:00
Actualizat: 25 08. 2009, 08:18