ProSport a asistat la chinul lui Chipciu de la clinica din Germania a lui Thomas Neubert: șase ore pe zi de exerciții, 12 copci lângă tibie și 4 la glezne
Chipciu va reveni pe teren, cel mai probabil, în octombrie
Mijlocașul Stelei e optimist și spune că se va întoarce pe gazon și mai puternic decât era înainte de accidentare
Scos din circuit la meciul contra rivalei de moarte, Dinamo, de Laurențiu Rus, mijlocașul roș-albaștrilor se reface de mai bine de o săptămână la clinica lui Thomas Neubert, din Germania. În Ramstein, un orășel micuț și cochet, unde se află cea mai mare bază militară din Europa, cu zeci de mii de soldați americani, și unde avioanele de vânătoare decolează la fiecare jumătate de oră!
Am plecat din Westendorf cu noaptea în cap și am luat drumul Germaniei. Aproximativ 550 de kilometri, timp în care am trecut prin Munchen, Stuttgart și Kaiserlautern, iar tot efortul a fost făcut pentru a ajunge în intervalul orar 10:00-13:00, când Alex Chipciu are stabilit programul de recuperare. Suntem întâmpinați de Claudia Neubert, soția preparatorului fizic al Stelei: „Dar voi trebuia să veniți de câteva zile, de ce ați întârziat așa mult?”, glumește aceasta. Am fost invitați să vizionăm aparatele de ultimă generație, care fac minuni în rândurile fotbaliștilor roș-albaștri: „Avem această clinică din 2010, când Tomy a fost preparatorul echipei din Kaiserslautern. Și copiii noștri, Ianick (19 ani) și Liisa (21), lucrează aici, ne ajută mult. Tomy a fost cu ideea să începem această afacere, s-a implicat mult și am achiziționat tot ce e mai bun pe piață”, a mai completat Claudia Neubert. Și fiica Liisa intră în discuție, având un stil la fel de impulsiv ca tatăl său: „Sunt dură ca tatăl meu, întotdeauna mi-am dorit să fac ce face și el. Vreau să ajung să lucrez la o echipă de fotbal, iar în iulie voi merge la București să petrec câteva zile alături de tatăl meu, la antrenamentele Stelei”.
„Am venit cu iubita mea, altfel nu rezistam!”
Îl zărim imediat pe Chipciu, care alături de Gabi Matei și Leandro Tatu își fac conștiincioși recuperarea. Lângă ei, Ovidiu Kurti, preparator trimis special de clubul din Ghencea pentru a viziona îndeaproape exercițiile fotbaliștilor. Lucrează special cu Alex Chipciu: „Hai, punem coarda elastică și începem câteva mișcări laterale… Patru serii de câte zece, sau cinci, depinde cum te simți”, îi spune Kurti. Chipciu pune în aplicare, însă oftează: „Ce urât e să te antrenezi 5-6 ore pe zi doar ca să îți revii! Am venit și cu prietena, pentru că nu rezistam. Ea îmi este alături mereu”, dezvăluie fotbalistul. La câțiva metri distanță, Tatu și Matei sunt epuizați! Cu greutăți de câte zece kilograme efectuază patru serii de genoflexiuni: „7, 8, 8, 8, 8, 8…9, 10! Așa, vă odihniți 30 de secunde și apoi o luăm de la capăt!”, îi îndrumă preparatorul roman.
După două ore epuizante, Alex Chipciu își dă jos ghipsul pentru a efectua și câteva exerciții speciale: „Vă rog să nu îmi faceți poze, nu îmi place să știe lumea prin ce chin trec eu… Sau să zică, uite-l și pe-ăsta cum se vaită. Nu e stilul meu, nu îmi place”, spune fotbalistul. I-am respectat decizia, însă am fost curioși să-i vedem operația! Am numărat 12 copci lângă tibie și încă patru jos, la gleznă, și ni s-a făcut pielea ca de găină. „Am șase șuruburi, plus o plăcuță de metal! Dar, o să revin și mai puternic. Am o ambiție foarte mare să arăt și mai mult din sezonul viitor”, se motivează Chipciu. După trei ore, ședința se termină, urmând ca după-masă Alex să revină din nou pentru alte două ore și jumătate! „Vorbim la finalul lui septembrie sau începutul lui octombrie, când o să revin pe gazon”, își ia la revedere Chipciu cu gândul la minge, la titlu, la Liga Campionilor.
Matei: În august sper să revin Gabi Matei, fundașul de bandă dreaptă al roș-albaștrilor, a suferit anul trecut o ruptură de ligamente, însă, deși s-a refăcut complet, accidentarea a recidivat la puțin timp. Acum, genunchiul drept se prezintă foarte bine, Matei putând efectua numeroase exerciții de mobilitate. „Am avut noroc că a fost doar o recidivă și nu a fost din nou ceva grav, să stau iar un an… În două luni sunt pe gazon, cam așa… Prin august sper să fiu pregătit sută la sută. Acum am început alergările pe bandă și mă simt foarte bine”, spune cu zâmbetul pe buze Matei.
Tatu: Am avut mult ghinion! Cel mai norocos dintrei toți este Leandro Tatu, fotbalist căruia în scurt timp i se va încheia calvarul. Brazilianul de 31 de ani va părăsi miercuri micuța localitate germană Ramstein și va face parte din lotul deplasat în Anglia de tehnicianul Laurențiu Reghecampf. „Am avut și mult ghinion, dar asta e viața. Sper să merg alături de echipă în Anglia și să încep alergările ușoare”, a spus și Tatu.
9 selecții are Chipciu la națională, pentru care a înscris două goluri
41 de meciuri a jucat Chipciu pentru Steaua dintr-un total de 92 în Liga I
8 goluri a marcat ex-brașoveanul pentru Steaua dintr-un total de 17 în Liga I
14 meciuri a jucat Chipciu în cupele europene, înscriind de două ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER