Etapa a VI-a a Ligii I a înregistrat, în partidele de vineri, sâmbătă și duminică, un record de cartonașe galbene, fiind acordate 47 de astfel de avertismente.
Etapa a șasea se încheie, luni seară, cu partida Poli Iași – Universitatea Craiova.
Primele trei meciuri din etapa a VI-a au fost câștigate de gazde, cu scorul de 1-0, următoarele două revenind oaspeților, cu același scor.
În meciul Rapid – FC Vaslui, scor 3-2, s-a marcat același număr de goluri ca în primele cinci partide. FC Rapid a rămas neînvinsă pe teren propriu în fața formației FC Vaslui. De asemenea, rapidiștii sunt neînvinși în cele 29 de meciuri disputate sub arbitrajul lui Augustus Constantin.
Mugurel Buga (Rapid) a marcat golul 60 în Liga I, iar Andrei Ionescu și Ciprian Tătărușanu (ambii FC Steaua) au jucat meciul 50 în primul eșalon.
De asemenea, Cristian Silvășan (Gaz Metan Mediaș) a jucat meciul 150 în Liga I.
Dinamovist Gabriel Boștină a înregistrat a 250-a prezență în Liga I, iar Al. Păcurar (Pandurii) a jucat meciul 100.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER