RECORD! Mititelu, amendat cu 3 miliarde!

RECORD! Mititelu, amendat cu 3 miliarde!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia de Disciplină a FRF l-a sancționat ieri pe Adrian Mititelu cu suspendarea pe o perioadă de 6 luni și o amendă de 300.000 de lei pentru declarații calomnioase asupra arbitrajului la partida Univ. Craiova – FC Argeș.

Amenda dictată finanțatorului Craiovei este cea mai mare din istoria fotbalului românesc. Precedentul „record” a fost deținut de finanțatorul clubului Steaua, Gigi Becali, și de fostul președinte al clubului Universitatea Cluj, Anton Doboș, care fuseseră amendați cu câte 200.000 de lei, după scandalul „Valiza”.

Mititelu a reacționat dur. „Mi se pune pumnul în gură, e vorba de Mircea Sandu. Trebuie să fiu eliminat, eu sunt printre puținii care mai spun lucrurilor pe nume. Am spus că oficialii FRF se înjură ca la ușa cortului, atât. Ați uitat ce cuvinte și-au aruncat Lupescu și Dragomir? În cazul ăsta, ei ar trebui să facă pușcărie, dacă eu am fost suspendat pentru asemenea cuvinte. După ce m-am chinuit să cresc jucători pentru națională, uitați ce îmi fac cei de la București. Eu am băgat 17 milioane de euro în fotbal și Lupescu sau Prunea își bat joc de mine!”, a răbufnit Mititelu, care a dezvăluit că știa de mai mult timp ce i se pregătește: „Penescu mi-a zis în urmă cu o săptămână că voi fi «ars» în halul ăsta. Probabil, acești «lupi tineri» de la federație așteaptă să merg și să mă rog de ei să-mi anuleze suspendarea”, a spus Mititelu.

"Bine i-a făcut că l-a amendat! L-a mâncat în fund să vorbească de mine după meci, să facă scandal. L-a amendat Dumnezeu, nu Comisia" – Cornel Penescu, patron FC Argeș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vreme capricioasă în București. Vânt puternic și ploi în următoarele două zile
Vreme capricioasă în București. Vânt puternic și ploi în următoarele două zile
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
"Ne-a interzis". Conducătorii de la Genoa şi-au dat seama de scopul lui Dan Şucu, după ce au primit ordinul
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Unica fiică a lui Ion Ţiriac, imagine rară alături de fratele ei mai mare. Cum s-au afişat cei doi
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Prețuri oficiale pentru cea mai nouă Mazda în ROMÂNIA. Cât costă „BMW-ul de BUGET”?
Prețuri oficiale pentru cea mai nouă Mazda în ROMÂNIA. Cât costă „BMW-ul de BUGET”?
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
×