CFR Cluj și FC Botoșani se vor întâlni în această seară, de la ora 21:00, în primul meci oficial al noului sezon de Liga 1 Betano. Campioana din ediția trecută pornește ca favorită în partida de pe teren propriu, iar asta recunosc inclusiv oficialii adversarilor.
Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani, consideră că se poate obține un rezultat pozitiv în Gruia, chiar dacă CFR Cluj este favorită. „E absolut normal să plecăm cu șansa a doua. Jucăm cu campioana, cu câștigătoarea Supercupei, o echipă cu calitate, cu investiții foarte mari. E normal să plecăm cu șansa a doua. Fotbalul e un sport în care șansa a doua poate fi valorificată foarte bine. Sperăm într-o organizare bună, în concentrare, atitudine extraordinară și într-o zi bună prinsă de băieții noștri”, a spus Costel Enache.
„Mergem să ne vindem scump pielea”
Și fundașul dreapta Andrei Patache îi vede pe clujeni cu prima șansă să obțină victoria, dar speră ca FC Botoșani să repete evoluțiile din sezonul trecut, când a jucat de la egal la egal cu CFR.
„O să fie un debut greu. Ei vin după o victorie, au câștigat Supercupa, au un moral bun. Ei pornesc cu prima șansă. Au un lot omogen, nu au prea multe schimbări. Noi credem în șansa noastră și sperăm să scoatem ceva la CFR. E început de campionat, nu este oboseală și nu cred că o să menajeze jucătorii. O să joace cu echipa cea mai bună. Dacă erau în grupele Ligii Campionilor, ne gândeam. Acum nu cred că o să menajeze pe nimeni. Au un lot bun, dubluri foarte bune. Bravo lor. Noi mergem să ne vindem scump pielea”, a spus Andrei Patache.
Cinci dintre nou-veniți au fost lăsați la Botoșani
Pentru acest prim meci oficial, Costel Enache nu se poate baza pe o parte dintre jucătorii veniți în această vară. Fraisl, Brekalo, Enriko Papa, Hervin Ongenda și Pițian nu au făcut deplasarea la Cluj. Au rămas acasă și se pregătesc separat. Pițian acuză probleme medicale, iar ceilalți jucători încă nu au drept de joc, deoarece nu sunt legitimați.
„Pentru meciul ăsta nu îi avem pe toți la dispoziție. Fraisl e cu semnul întrebării, Brekalo sub nicio formă, Papa și Ongenda sub nicio formă. Pițian nu. Pentru meciul ăsta suntem un pic în dezechilibru. Nu plecăm cu gânduri de excursie. Avem un nucleu bine pus la punct, care a făcut o treabă foarte bună în campionatul trecut, sunt foarte omogeni. Numeric nu suntem foarte bine dar eu am foarte mare încredere în potențialul jucătorilor. Depindem de documente. Patru zile nu s-a lucrat în Croația și ne-au încurcat cu documentația pentru Brekalo. Avem promisiunea că săptămâna viitoare vor fi gata documentele lui Papa. Sperăm ca săptămâna viitoare să fim cu toții apți”, a spus Costel Enache.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER