Echipa Pandurii Târgu Jiu va disputa în cadrul cantonamentului pe care îl va efectua în Turcia, în perioada 28 ianuarie – 10 februarie, cinci partide amicale, printre adversari aflându-se și formația pregătită de Mircea Rednic, Khzar Lankaran (Azerbaidjan).
Deoarece returul Ligii I a fost amânat o săptămână, cei de la Pandurii s-au văzut nevoiți să-și modifice programul de pregătire.
Astfel, gorjenii se vor reuni la Târgu Jiu la 9 ianuarie în loc de 6 ianuarie cum fusese programată inițial, în timp ce cantonamentul de la Poiana Brașov va începe cu două zile mai târziu decât data anunțată, respectiv la 12 ianuarie.
Pandurii vor juca în Turcia, la Belek, cinci jocuri amicale, două dintre acestea cu echipe din Azerbaidjan, după următorul program:
31 ianuarie: Pandurii Târgu Jiu – FK Baku (Azerbaidjan);
3 februarie: Pandurii Târgu Jiu – Metalurg Zaporoje (Ucraina);
5 februarie: Pandurii Târgu Jiu – FC Gangwon (Coreea de Sud);
7 februarie: Pandurii Târgu Jiu – Lokomotiv Zagreb (Croația);
9 februarie: Pandurii Târgu Jiu – FK Khazar Lankaran (Azerbaidjan).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER