Mircea Rednic are deja o listă cu jucătorii pe care și-i dorește în vară la Dinamo. După ce a fost la un pas de a semna pentru Steaua sau Rapid, Ștefan Mardare are șanse mari ca din vară să îmbrace tricoul alb-roșu, fiind dorit cu insistență de Mircea Rednic.
Oficialii „câinilor” îl văd pe Ștefan Mardare drept cel mai bun înlocuitor pentru Ștefan Radu, plecat la Lazio Roma.
„Am citit și eu prin presă că domnul Rednic m-ar fi vrut la Rapid. S-a spus că și Dinamo ar fi interesată de mine. Sunt flatat de interesul echipelor din Capitală, dar eu spun că rămân la Vaslui. Nu m-a anunțat nimeni de la club că sunt oferte pentru mine. Oricum, chiar dacă ar fi, eu aș afla ultimul. Sunt la Vaslui și mă pregătesc cu echipa pentru a îndeplini obiectivul”, a declarat Mardare.
Oficialii roș-albilor s-au arătat dispuși să ofere suma de 1,5 milioane de euro pentru achiziționarea lui Ștefan Mardare, fiind gata să accepte și acordarea unui procent de 30 la sută dintr-un eventual transfer al acestuia în străinătate.
Celălalt jucător dorit în „Groapă“, Petar Jovanovic, are un preț de 500.000 de euro, dar conducerea „câinilor” a propus ca pe lângă o sumă de bani să dea la schimb și un jucător. În iarnă, fotbalistul a recunoscut că Mircea Rednic l-a vrut la Rapid, dar și în „Groapă”: „Domnul Rednic m-a vrut și la Rapid, și la Dinamo. Nu este un lucru rău. Înseamnă că am ceva valoare. Oricine ar vrea să joace la un club cu nume. Deocamdată am contract cu Vasluiul”.
Petar Jovanovic, mijlocaș FC Vaslui: Domnul Rednic m-a vrut și la Rapid, și la Dinamo. Nu este un lucru rău. Înseamnă că am ceva valoare. Oricine ar vrea să joace la un club cu nume
Stefan Mardare, fundaș FC Vaslui: Am citit și eu prin presă că domnul Rednic m-ar fi vrut la Rapid. S-a spus că și Dinamo ar fi interesată de mine. Nu m-a anunțat nimeni de la club. Oricum, chiar dacă ar fi, eu aș afla ultimul
1,5 milioane de euro oferă gruparea din „Ștefan cel Mare“ pentru achiziționarea fundașului central Ștefan Mardare, și 500.000 de euro pentru Jovanovic
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER