Mircea Rednic a avut parte, în sfârșit, de un meci despre care poate vorbi liniștit și în care și-a lăudat cu adevărat elevii pentru victoria cu U Craiova, scor 3-0. Antrenorul dinamovist a susținut că Devis Mangia a făcut o greșeală cu trecerea lui Alex Mitriță în atac, dar și că alb-roșii merită să fie criticați.
Întrebat dacă ar fi crezut că Dinamo va bate cu 3-0, Rednic a fost nevoit să recunoască: „Nu credeam, în situația noastră, când în ultimele meciuri nu reușisem să înscriem goluri, azi era și un cuplu nou de atacanți Montini – Pesici. Nu mă așteptam, pentru că jucam cu o echipă care venea după trei rezultate bune. Cred că ne-am adaptat mai bine în aceste condiții de joc. Am avut încredere în oamenii care au dat zăpada la o parte. Le mulțumesc!
Am fost surprinși că ei au jucat cu Mitriță atacant, dar nu e postul lui și cred că ne-a ajutat. Eu cred că Dinamo a jucat bine, foarte bine, i-am blocat, nu le-am lăsat spații, i-am lăsat să joace cu mingi lungi. Echipa mea a stat bine pe teren”, a declarat Rednic, la microfonul DigiSport.
De asemean, Rednic a vorbit și despre criticile aduse în ultima perioadă: „Nu m-au dernajat cei care m-au criticat. M-aud eranjat alte lucruri, când sunt atacat eu și fiica mea. Doar așa de dragul de a vorbi, de a crea tot felul de speculații. Sunt lucruri neadevărate. Restul lucrurilor… Dinamo nu a jucat bine. Dar v-am zis, că dacă nu câștigăm cu Astra, șansele la play-off scad. Eu am spus că ne dorim să terminăm cel mult patru puncte de locul șase.
Sunt jucători aduși aici care nu au jucat de luni bune. Am simțit că pot ajuta echipa. De la cei care au plecat, nu am văzut nicio reacție. Pe Gomelt îl felicit, am văzut o reacție și nici el nu e 100%. Eu nu am nimic cu jucătorii care se integrează. Cei despre care mi-am dat seama că nu sunt ceea ce-mi doresc eu, nu trebuie să se supere, că trebuie să faci schimbări”, a adăugat antrenorul din „Ștefan cel Mare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER