Rednic a vrut să orchestreze cea mai mare trădare din istoria recentă a fotbalului românesc:** Cum a reacționat stelistul care putea „întoarce armele”

George Ogăraru este unul dintre cei mai iubiți steliști din ultimul deceniu. Produs al centrului de copii și juniori al roș-albaștrilor, Ogăraru a strâns peste 100 de selecții în tricoul Stelei, participând la cele mai importante realizări din istoria recentă: titlurile din 2004-2005 și 2005-06, dar și semifinala UEFA din 2006.

Puțini știu faptul că lui „Ogă” i s-a propus să schimbe tabăra, Dinamo interesându-se de el în sezonul 2008-2009, când nu primea prea multe șanse la Ajax. Rednic, aflat la cel de-al doilea mandat al său în Ștefan cel Mare, îl ochise pe apărător și chiar a purtat o discuție în acest sens cu el. Una dintre cele mai mari „trădări” din istoria fotbalului românesc nu s-a concretizat, însă, Ogăraru simțindu-se vinovat pentru simplul fapt că i-a fost făcută o astfel de propunere. În cele din urmă, formația din Ghencea a obținut în acel sezon împrumutul lui Ogăraru, de la „lăncieri”.

Am crescut cu ideea ca exista doar un derby, Steaua – Dinamo, și m-am antrenat încă din timpul junioratului pentru a-i depăși pe rivali în meciurile directe. Mare mi-a fost mirarea cand Mircea Rednic mi-a propus să schimb tabăra și chiar m-am simțit vinovat, desi doar mi se propusese acest lucru. Am respect pentru Dinamo, pentru istoria lor, pentru toți jucătorii valoroși care au trecut prin curtea lor, însa doar atât. Nu simpatizez Dinamo!„, a explicat fundașul dreapta pentru suntstelist.ro.

Publicat: 27 12. 2012, 18:32
Actualizat: 27 12. 2012, 19:01