Tehnicianul Rapidului, Mircea Rednic, si-a dezvaluit azi, pe site-ul oficial, salariul. "Puriul" a declarat ca primeste de la Rapid suma de 18.088 de euro pe lună și a precizat că în contractul său nu este stipulată o clauză prin care ar primi bani în cazul în care ar fi demis.
"Au ajuns deja să mă deranjeze versiunile astea care au și ele un scop anume, nu apar așa, din senin. Știu cine le lansează, dar nu vreau să vorbesc acum despre asta. Oricum, eu am contract cu Rapid doar până în vară, cu opțiune de prelungire a înțelegerii. Nu există nicio clauză prin care eu ar urma să fiu despăgubit cu nu știu câte sute de mii de euro în cazul unei despărțiri. Salariul meu lunar este de 18.088 euro, n-am luat niciun ban la semnătură, iar mașina pe care o conduc este proprietatea Holdingului Ana, deci mașină de serviciu, stipulată în contract, nu făcută cadou", a declarat Rednic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER