Rednic CONTRAt

Cosmin Contra se află în ultimele șase luni de contract la Getafe. Nu știe dacă va mai continua în Primera Division, dar e sigur că nu revine în Liga I.

De ce? Pentru că, după ultimele scandaluri, „Guriță” este scârbit de corupție, valize și stenograme. Internaționalul român a comentat totuși zvonurile din ultima perioadă despre un posibil transfer în „Ștefan cel Mare”. „Discuția avută cu Cristi Borcea de a ajunge la Dinamo a fost în vară. Știu că își dorea foarte mult să vin acum și mi-ar fi plăcut să-i îndeplinesc acest vis, însă pentru ce să mă întorc în acest fotbal corupt, plin de valize și stenograme? Pentru că asta înseamnă acum fotbalul românesc”, a explicat dezamăgit Contra. El a aruncat „săgeți” și către Rednic: „Nu știu dacă la vârsta mea mai aveam loc la Dinamo. Am văzut că Rednic a declarat că are lotul complet și că are fundași care valorează trei milioane de euro. Atunci, de ce ar mai avea nevoie de mine?”, a spus fotbalistul de 33 de ani. Cu toate acestea, Contra a declarat că își dorește ca Dinamo, dar și FC Timișoara, echipa din orașul său natal, să evolueze în Liga Campionilor.

Voika aterizează la Otopeni

Vojislav Vranjkovic se pregătește să se despartă de Dinamo. Din câte se pare, mijlocașul va fi cedat la CS Otopeni până în vară. Mutarea se va face zilele viitoare, mai ales că ilfovenii sunt cantonați și ei în Antalya. „Câinii” au preferat să-l trimită pe jucător la Otopeni, chiar dacă pe fir mai intraseră și Poli Iași și Farul.

Lucian Goian merge după Cristea

Dinamoviștii s-au înțeles cu Poli Iași pentru împrumutul lui Andrei Cristea, iar zilele viitoare în Copou este așteptat și Lucian Goian. După ce a ratat transferul la Terek, fundașul a revenit sub comanda lui Rednic, însă se pare că nu pentru mult timp. De serviciile lui Goian se mai interesează și Gloria Bistrița, însă fotbalistul ar prefera echipa lui Bergodi.


Rednic, fair play cu Răzvan

Răzvan Lucescu a primit Tricoul Fair Play pe luna noiembrie din partea lui Mircea Rednic, cel care a deținut trofeul în luna octombrie. Cei doi s-au împăcat recent, după ce mult timp relația dintre ei a fost una rece.

Câștigă Dinamo la masa verde?

Pandurii și FC Brașov nu vor fi programate în campionat dacă nu-și plătesc datoriile de 500.000 de euro, respectiv 100.000 de euro către roș-albi. Șeful formației din Târgu Jiu, Marin Condescu, a precizat că săptămâna viitoare va achita suma restantă. Dacă nu-și plătesc datoria până pe 26 februarie, gorjenii vor pierde la masa verde chiar întâlnirea cu Dinamo din prima etapă a returului.

L-au luat pe Papa în probe

În cantonamentul din Antalya este așteptat să sosească mijlocașul senegalez Papa Malick Ba. Rednic l-a dorit pe jucător în repetate rânduri, dar africanul cerea un salariu de peste 200.000 de euro. Acum însă Malick a mai scăzut din pretențiile financiare.

Dorin Goian, amenințat

După ce stelistul Goian a spus că nu vrea ca Dinamo să obțină titlul, „câinii” au reacționat. „Goian e prietenul meu, dar îi voi răspunde pe teren”, a spus Lobonț. Iar fosta glorie Gigi Mulțescu a completat: „Pe vremea noastră, mergeam în vacanță cu steliștii. Acum banii au schimbat totul, iar rivalitatea a fost dusă mult prea departe”.

Cristea s-a înțeles cu Iași

Dinamoviștii și ieșenii s-au înțeles asupra împrumutului până în vară al atacantului Andrei Cristea, urmând ca salariul său de 150.000 de euro să fie suportat de ambele cluburi. Cristea va pleca din cantonamentul „câinilor” din Antalya și se va alătura moldovenilor, care sunt tot în Turcia.


"Contra a jucat la un nivel înalt în străinătate. Are experiență și cu siguranță își găsea locul la Dinamo, dacă ar fi venit la noi"
– Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

 

Publicat: 06 02. 2009, 07:45
Actualizat: 06 02. 2009, 09:40