Rednic despre meciul Stelei cu Hajduk: „N-am avut ce vedea!”

Antalya unește Liga I! Cantonamentele de pe pământ turcesc le dau șansa rivalelor din campionat să se spioneze reciproc.
Mircea Rednic a plecat ieri de la hotelul în care este cazată Dinamo și a dat o fugă la amicalul Stelei cu Hajduk Split, iar azi va asista și la jocul Rapidului cu Jagiellonia Bialystok (locul 10 în Polonia).

Antrenorul „câinilor” i-a urmărit în special pe tinerii roș-albaștrilor. „Am avut liber în această după-amiază și am venit să văd jucătorii tineri ai Stelei. Nu mi-am luat notițe, pentru că în această perioadă nu ai ce să vezi. Cred că în repriza a doua, Steaua a fost mai bună”, a tras „Puriul” concluziile.

Tehnicianul lui Dinamo s-a referit și la premierile indirecte, pe care Gigi Becali vrea să le legalizeze: „Eu am încredere în jucătorii mei. Nu vreau decât ca Dinamo să ne premieze cum trebuie, nu alte echipe”.  Rednic nu poartă pică CFR-ului după ce clujenii au luat eventul: „Nu am ciudă pe CFR, a meritat să câștige campionatul, are un lot foarte bun”.

 

Publicat: 07 02. 2009, 08:31
Actualizat: 07 02. 2009, 08:46