Antrenorul dinamovist Mircea Rednic a făcut avancronica meciului pe care echipa sa îl va disputa etapa viitoare contra celor de la FC Timișoara, pe care îl consideră decisiv pentru titlu. Tehnicianul consideră că Dinamo nu are de luat nicio revanșă contra timișorenilor, deși în cupa României bănățenii au bătut echipa bucureșteană cu 4-1. Rednic spune că ar fi normal ca Timișoara să-și recupereze punctele de la TAS și în aceste condiții, Dinamo vrea să câștige duminică.
"Avem nevoie de fani, sunt convins că stadionul va fi plin duminică. Nu avem de luat nicio revanșă după meciul din Cupă, ne interesează să luăm titlul, nu să le demonstrăm lor ceva. Suntem pregătiți, în afară de accidentările mai vechi și de cei doi suspendați nu sunt probleme. Nu mă mulțumesc cu un egal în acest meci. Vrem să câștigăm toate meciurile până la final pentru că Timișoara își poate lua cele șase puncte înapoi. Așa ar fi normal să se întâmple, dar cucerirea titlului depinde doar de noi", a spus Rednic la o conferință de presă.
În ultimele zile mai multe voci au susținut că Timișoara se va preda în Groapă. Tehnicianul din Ștefan cel Mare a comentat în stilu-i caracteristic această posibilitate: "Dacă batem cu Timișoara, vor fi suspiciuni! ! Și acel 1-1 cu Steaua, din Ghencea a fost meci aranjat!"
Puriul susține că folosirea lui Dolha în partida de dumincă nu este o certitudine, chiar dacă portarul și-a revenit. O decizie în acest sens va fi luată zilele următoare: "Pe Dolha îl voi folosi dacă nu există niciun risc ca accidentarea să recidiveze. Trebuie să avem mare grijă cu fotbaliștii care revin după accidentări", a conchis antrenorul liderului.
Rednic a comentat și declarația lui Turcu, care susține că în cazul în care fotbaliștii nu vor lua titlul vor suporta consecințe din punct de vedere pecuniar: "Sper să nu ajungem acolo, jucătorii să se gândească la performanță, la faptul că pot evolua în Liga Campionilor, nu la bani".
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER