Rednic i-a băgat în ședință
Eșecul de la Cluj, dar și prestația echipei l-a enervat la culme pe antrenorul lui Dinamo. Astfel, Mircea Rednic și-a chemat jucătorii ieri-dimineață la recuperare, deși lotul roș-albilor revenise în București la două noaptea. În programul inițial, nu era prevăzută această ședință de pregătire, dar rezultatul din derby a schimbat planurile. Din câte se pare, dinamoviștii au fost muștruluiți serios de tehnician.