Rednic, încă un cadou: CFR l-a transferat pe Voiculeț

CFR a transferat deja șase jucători (Velayos, Costea, Tade, Djokovic, Obiora, Brandao), iar alți patru (Batin, Nicoară, Edimar și Negruț) au revenit în Gruia după ce le-a expirat împrumutul la alte echipe

Cu toate că șefii au adus zece jucători noi față de campionatul trecut, Mircea Rednic a mai cerut întăriri pentru a avea șanse reale la titlu. Drept urmare, fosta campioană este foarte aproape să îl aconteze pe „decarul” Pandurilor, Claudiu Voiculeț (27 ani), care ar urma să fie cedat la schimb cu Nicoară. „Am bătut palma cu Marin Condescu, mai trebuie puse la punct unele detalii cu jucătorul”, a recunoscut, ieri, președintele Iuliu Mureșan. Aflat în ultimul an de contract cu Pandurii, Voiculeț e atras de proiectul din Gruia. „Nu îmi mai văd niciun viitor la Pandurii, nu rămâneam nici dacă îmi era mărit salariul. CFR sigur se va bate anul viitor la titlu. Nu vorbesc mai multe, deoarece nu am semnat încă”, a spus jucătorul pentru ProSport, site-ul care a anunțat în exclusivitate mutarea.

Obgu, prima variantă pentru atac
Clujenii își mai doresc întăriri și în linia ofensivă, având în vedere iminenta plecare a lui Kapetanos la Mainz. Aseară a ajuns în orașul de pe Someș nigerianul Derick Ogbu (23 de ani), de la Oud-Heverlee Leuven. Atacantul intră în ultimul an de contract și ar urma să fie lăsat în Gruia în această vară pentru 500.000 de euro. Dacă mutarea nu se va perfecta, CFR are două variante de rezervă: congolezul Ferebory Dore (24 de ani, Angers) și ivorianul Adamo Coulibaly (32 de ani, Debrecen). De asemenea, tripla campioană a României mai caută și un fundaș central.


19 jucători au plecat din Gruia în această vară


 

Publicat: 16 07. 2013, 09:12
Actualizat: 16 07. 2013, 09:25