Rednic își premiază jucătorii după egalul cu Snagov: „Merită o petrecere!”
Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a spus după meciul terminat la egalitate cu FC Snagov, că partida a fost un simplu antrenament.
Tehnicianul a mai adăugat mai e doar petrecerea de sfârșit de an și oficial, toată lumea va fi în vacanță.
Dinamo a jucat astăzi un meci amical cu FC Snagov, scor 2-2, goluri campioanei de toamnă fiind marcate de Ionel Dănciulescu.
"Deja suntem în vacanță, acest meci a fost un antrenament. Important este și «antrenamentul» care urmează, pentru că jucătorii merită (n.r. – petrecerea de sfârșit de an). Mai avem întâlnirea de mâine, cu acționarii și cu cei din minister și gata, suntem în vacanță. Trebuie să ne relaxăm, iar eu, personal, o să stau cu telefoanele închise și vreau să uit de tot până după Sărbători", a spus Mircea Rednic.
Dinamo a jucat cu următorul 11:
Dolha – Homei, D. Grigore, Diabate, Blay – Bucșă – Ze Kalanga, Boștină, Mitea – Dănciulescu, An. Cristea. Rezerve neutilizate:Romanovs, Miranda, Ad. Cristea, Izvoranu.