Rednic, liber să-i ia locul lui Piți: „După ce mergem în Ligă, poate să plece la națională”
Cristi Borcea e convins că Dinamo este mult mai puternică în acest moment, decât era în toamnă, când a reușit să câștige titlul neoficial de `campioană`.
Deși este conștient că s-ar putea să existe anumiți jucători nemulțumiți ca urmare a faptului că nu sunt întotdeauna titulari, acționarul câinilor spune o astfel de concurență este motorul progresului și garanția succesului.
"Ne pregătim, căutăm formula cea mai bună. Acum, față de toamnă, avem un lot mult mai valoros. Practic avem două echipe și astăzi am avut cinci jucători care nu au intrat. Sperăm să cristalizăm o formulă de bază. E greu și pentru Rednic, dar concurența aduce progres. Toți avem același țel. Și cei care intră pe teren, și cei de pe bancă, și cei care rămân în tribună.", a spus președintele executiv al câinilor la gsptv.
Borcea dezvăluie în ce condiții ar putea părăsi Rednic trupa din Ștefan cel Mare: "După ce mergem în Liga Campionilor, Rednic poate să meargă la națională, dar să nu uităm că deja avem un selecționer care și-a demonstrat valoarea și își face treaba bine."
Borcea a discutat și despre destinul crud pe care Cozma l-a avut: "E o mare tragedie, nu doar pentru handbal, nu doar pentru România, ci pentru sportul din întreaga lume. Sper să se ia măsuri în toate sporturile, pe stadioane. S-a depășit cu mult bariera fair-play-ului."