Rednic: „Meritam un egal,** nu a fost nicio diferență între cele două echipe”
Vaslui a câștigat meciul cu Astra de pe teren propriu și echipa lui Porumboiu speră cu șanse reale la titlu. Antrenorul ploieștenilor spune că echipa sa nu ar fi meritat să piardă acest meci, dar precizează că deocamdată Astra nu are un lot competitiv și încă nu poate emite pretenții în duelurile cu echipe fruntașe ale Ligii I.
„Am făcut o primă repriză foarte bună, doar noi am existat pe teren. În repriza a doua Vaslui a creat o presiune puternică și după ce am primit primul gol și Pătrașcu a fost eliminat, echilibrul s-a rupt. Cred că meritam un egal, nu a fost nicio diferență între cele două echipe. Din cauza unui efectiv redus, cei care intră nu sunt la nivelul titularilor. Noi am jucat mult mai bine decât ei, dar Vasluiul are jucători valoroși care pot face diferența”, a declarat Mircea Rednic la DigiSport.