Rednic: „N-aveam voie să pierdem”







Tehnicianul „câinilor”, Mircea Rednic și-a asumat responsabilitatea pentru eșecul de la Iași, dar a aruncat „săgeți” și spre elevii săi.

Am avut mulți indisponibili și a trebuit să fac niște improvizații. Știam că vom avea probleme la mijlocul terenului și îmi pare rău că n-am reușit să găsesc formula optimă pentru a-i înlocui pe Papa Malick și N’Doye, a spus Rednic, care l-a folosit pe Tamaș ca închizător.

„Puriul” și-a criticat apoi fotbaliștii: „Este nepermis ca la o echipă mare ca Dinamo să iei gol din fază fixă și în ultimul minut de joc. Dacă meciul s-ar fi terminat egal, îi înțelegeam pe băieți, fiindcă nu poți fi mereu în formă. Dar, noi n-aveam voie să pierdem la Iași! Din păcate, se vede o problemă de mentalitate la noi. Jucăm într-un fel cu echipele mari și cu totul altfel cu formații din partea de jos a clasamentului”.

„Borcea poate să zică ce vrea”

Rednic a încercat să găsească totuși o explicație pentru înfrângerea de azi: „Trebuie să ținem cont că Dinamo a jucat trei meciuri foarte grele într-o săptămână”. După ce Borcea a spus că roș-albii nu pot lua campionatul pentru că au pierdut la Iași, Rednic a reacționat: „Domnul Borcea e acționar și poate să zică ce vrea. Eu nu comentez însă declarațiile lui. Tot ce pot să spun este că azi am suferit o înfrângere dureroasă. Acest rezultat n-are nicio legătură cu incidentul cu avionul. Acel accident trebuia să-i motiveze pe băieți”.

articol scris de Narcis Pohoață

 

Publicat: 18 04. 2009, 18:59
Actualizat: 18 04. 2009, 19:01