Rednic: „Ne veți ține minte!”

Antrenorul „câinilor” recunoaște că nu știe foarte multe despre olandezi, care au jucat în acest start de sezon doar două meciuri.

Domnule Rednic, sunteți gata să debutați în Europa?
Da, sunt pregătit. Avem un meci important cu Nijmegen, mai ales că obiectivul nostru este să ne calificăm în grupele UEFA. Să nu uităm însă că întâlnim o echipă bună.

Ce știți despre NEC?

Nu foarte multe. Mai bine îi cunoaște Jean Vlădoiu (n.r. – secundul lui Rednic), care i-a văzut de două ori pe viu. Eu am preferat să urmăresc pe DVD evoluția lor din prima etapă a campionatului olandez, când au jucat acasă și au bătut cu 2-0 pe De Graafschap. Am fost interesat să văd cum joacă pe teren propriu.

Și ce ați observat?
Că pasează bine, NEC are o echipă omogenă. Mi-au plăcut atacanții olandezilor, deși ei și-au vândut titularii din ofensivă de anul trecut.

Ce v-ați propus?
O victorie, normal. Dacă m-aș gândi la o remiză, probabil n-aș obține nimic.

Știți că antrenorul lui NEC a spus că n-a auzit de Dinamo?
Eu sper ca el să-și amintească de noi după această „dublă”. Suntem favoriți încă de la tragerea la sorți, însă ne respectăm adversarul.

Publicat: 17 09. 2008, 23:23
Actualizat: 18 09. 2008, 13:05