Rednic nu i-a rămas dator lui Becali: „Gigi, de vreo trei – patru ani ia țepe, pe bani mulți! Încă se bate la locul doi, trei”
Mircea Rednic i-a răspuns pe același ton finanțatorului FCSB, Gigi Becali, cel care-l ironizase după ce Dinamo a ratat calificarea în play-off-ul Ligii 1 Betano.
„A luat ceva țepe, Gigi. S-a bucurat, dar nu m-a deranjat. E realitatea, că am luat țeapă. Nu ne-am calificat în play-off, dar el de vreo 3-4 ani… și pe bani mulți. Te doare. Așa, pe bani puțini mai accepți, dar el… Și încă se bate la locul 2, 3. Nu o să rămân dator. Pariul nu l-a acceptat pentru că el nu are treabă cu animalele, pentru el nu există”, a spus vineri antrenorul dinamovist într-o conferință de presă.
Cei doi au încercat să pună un pariu, miza fiind calificarea lui Dinamo în play-off. Becali a anunțat că se va îmbăta în Piața Universității dacă roș-albii ajung în primele șase echipe la finalul sezonului regular, apoi s-a încercat să se pună o sumă importantă în joc, dar patronul roș-albaștrilor nu a fost de acord cu cerința Puriului: câștigătorul donează banii unui adăpost de animale.
„Pe cine o să poată să scoată, că sunt șapte înaintea lor. Pe cine o să poată să elimine, că trebuie să elimine două? Întreb și eu așa… Că m-au întrebat și pe mine Luțu 2 și Luțu 1. Că Luțu 2 (n.red. – Mihai Stoica) îmi spunea: ‘Bă, Gigi, e posibil, că e bun antrenor, e experimentat’. Ești nebun! E imposibil de făcut. Eu, dacă el reușește asta, care eu nu am mai băut de 25 de ani, eu mă îmbăt. În Piața Universității. Da, de bucurie.
Eu nu zic că Rednic nu e bun antrenor, e valoros antrenor, știu și eu. Dar cum să poți să faci? Ca să spui tâmpenia pe care a spus-o: ‘Domne, o să fim acolo, în play-off’. Cum să spui așa ceva? La primul pas, egal, la revedere. A făcut egalul și la revedere”, declara în decembrie Becali.
După eșecul cu FC Botoșani, 1-2, rezultat în urmă căruia roș-albii au ratat play-off-ul, Becali a avut un mesaj pentru Rednic: „Ce bine îmi pare că a luat țeapă! Nici în vise nu se putea ca Dinamo să ajungă în play-off. Chiar dacă băteau tot nu se calificau”. Interesant e că omul de afaceri a folosit aceeași replică pe care „Puriul” i-a adresat-o lui George Copos, cel care a decis să-l demită pe antrenor chiar de ziua sa. Apoi, s-au reîntâlnit ca rivali în derby-ul Rapid și Craiova, oltenii, cu Rednic pe bancă, câștigând cu 3-1.