Rednic nu-i oferă nici un moment de respiro lui Negoiță. „Puriul” a ieșit din nou la atac: „Nu cred că Dinamo se mai poate bate la campionat”
Mircea Rednic, fostul antrenor al lui Dinamo, continuă războiul de la distanță pe care-l are cu Ionuț Negoiță, finanțatorul clubului din Ștefan cel Mare. Plecat în această vară de la cârma echipei, „Puriul” critică strategie omului de afaceri și vorbește despre cât de greu îi va fi lui Ioan Andone să se bată la campionat cu actualul lot.
Plecat cu scandal din Ștefan cel Mare, Rednic vorbește din nou despre lucrurile pe care Negoiță i le-a reproșat în momentul despărțirii: „Eu am renunțat să mai prelungesc contractul cu Dinamo pentru că știam ce face Negoiță. Toată lumea m-a acuzat pe mine că fac nu știu ce și îmi iau procente de la jucători. Că am adus eu nu știu câți jucători la lot și că s-au cheltuit 150.000 de euro din cauza mea. Să nu uite că jumătate din jucătorii ăia au fost aduși de specialiștii de pe lângă Negoiță! El ne tot spune că promovează tineri, că vrea și performanță, dar el trebuie să și plătească pentru asta. Suporterii trebuie să înțeleagă cum stau lucrurile”, a spus Rednic, la Dolce Sport.
Cu Andone pe bancă, Dinamo are un început bun de sezon, dar fostul antrenor din Ștefan cel Mare consideră că „Fălcosul” va avea o bătălie foarte greu de dat cu Steaua, mai ales în condițiile în care Negoiță a ales să renunțe la doi căpitani, Paul Anton și Miha Mevlja: „Dinamo și-a vândut doi căpitani pe sume mici. La Dinamo e greu să faci performanță, mai ales ce se întâmplă la Steaua. O să-i fie greu lui Ando, mai ales că au venit jucători în ultima zi. Acum e greu să mai vină jucători liberi de contract, au rămas descoperiți pe zona centrală după ce-a plecat și Marc. Dinamo era bine să conserve grupul care a fost anul trecut și să mai aducă jucători. Dinamo se bătea la campionat dacă nu se despărețea de atâția jucători. Nu cred că mai poți să te bați acum la campionat, o să fie greu, dar nu e treaba mea. Ei trebuie să răspundă, iar Andone trebuie să o ducă la capăt”, e opinia fostului antrenor și jucător din Ștefan cel Mare.