Mircea Rednic glumește și mărturisește că ar fi vrut ca returul campionatului să se amâne, dar nu neapărat din cauza vremii nefavorabile, ci pentru că, astfel, Dinamo ar fi cucerit un nou titlu, încă de pe acum.
În condițiile în care fotbaliștii lui Dinamo vor trebui să-și demonstreze superioritatea pe teren, Puriul susține că are la dispoziție un lot plin de `viteji` și declară că este exclus ca formația din Ștefan cel Mare să mai transfere pe cineva. Așadar, înaintea returului, câinii se transformă din nou în spartani, așa cum au făcut și în urmă cu doi ani. Atunci, au obținut o victorie istorică în Ghencea, cu 4-2. Ce va fi în 2009 rămâne de văzut.
Tehnicianul câinilor a prefațat partida cu Pandurii, pe care o consideră una grea din cauza faptului că antrenor la echipa gorjeană este Sorin Cârțu, celebru pentru autobaza sa.
"Aș fi preferat să nu se joace tot returul și să ne dea nouă campionatul de-acum! Glumesc, în niciun caz nu mi-e frică, am viteji în echipă, unul mai bun ca altul. Suprize nu mai au cum să apară, ce jucători mi-am dorit, au venit. Dacă aveam nevoie de alții, erau aici. Șefii au fost alături de echipă, un lot mai bun de atât nu se poate. Cine joacă la Dinamo se mobilizează extraordinar. Nu cred că o să-i vad botoși, selecția o fac ei pe teren, în funcție de evoluții. Cârțu este un antrenor foarte bun și trebuie să fim atenți, așa cum trebuie să fim la orice partidă", a declarat Rednic citat de NewsIn, conform Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER