Rednic nu se mai oprește! Un nou transfer la Dinamo: „Ajunge diseară la București și, dacă totul va fi OK, va semna cu noi!”
Chiar dacă a câștigat primele două partide din 2019, Mircea Rednic (56 de ani) continuă să aducă întăriri la Dinamo. Prima „țintă” este Ivan Hladik, ultima oară la Spartak Trnava. Transferul se poate realiza chiar în aceste zile:
„Hladik va ajunge diseară la București, mâine va efectua vizita medicală și dacă totul va fi ok, atunci el va semna cu noi”, a spus Alexandru David, președintele lui Dinamo, la Digi Sport.
În vârstă de 26 de ani, Ivan Sladik a evoluat în cariera sa la FK Senica, Banik Ruzina, MFK Vrbove, Rimavska Sobota și Spartak Trnava. Un titlu de campion al Slovaciei are în palmares fundașul, în sezonul 2017-2018. Dinamo ar urma să fie prima experiență în „străinătate” pentru Sladik.
Sladik a evoluat pentru Spartak Trnava în șase meciuri din cadrul preliminariilor Ligii Campionilor din acest sezon. Slovacii au trecut de Zrinjski Mostar cu 2-1 la general, de Legia Varșovia cu același scor, dar au fost eliminați de Steaua Roșie Belgrad în turul trei preliminar, cu un gol marcat de sârbi în minutele de prelungiri.
Astfel, fundașul slovac ar fi al 14-lea jucător adus în „Ștefan cel Mare” în mandatul lui Mircea Rednic, după Sean McDermott, Damien Dussaut, Linas Klimavicius, Naser Aliji, Jordan Mustoe, Reda Jaadi, Rachid Ait-Atmane, Ioan Filip, Simon Zenke, Mattia Montini, Mamoutou N’Diaye, Athanasios Papazoglou și Alexander Christovao.