Rednic o exclude pe Dinamo din lupta pentru titlu: „Obiectivul e să ne clasăm în primele trei” Jucătorul pe care-l atenționează public: „Ar trebui să se tragă singur de urechi”
Dinamo a încurcat Steaua în lupta pentru titlu, după 1-1 pe Arena Națională, dar rezultatul nu o ajută prea mult pe echipa lui Mircea Rednic, care rămâne la opt puncte în spatele Astrei, liderul la zi al Ligii 1. La capătul unui meci pe care la început cu Eric Bicfalvi atacant și în care a revenit de la 0-1, antrenorul din Ștefan cel Mare a vorbit despre meciul de pe cel mai mare stadion al țării, despre decizia de a începe cu fostul golgheter al Ucrainei în avanposturi, dar și despre șansele la titlu ale lui Dinamo.
„Repriza a doua a fost mult mai spectaculoasă. La pauză a trebuit să fac o schimbare și am fost inspirat. Gnohere a intrat bine și a înscris, apoi s-a jucat pe contre. Am avut două ocazii, una foarte mare a lui Rotariu, și ei au avut o situație bună cu Tade, apoi noi am avut cu Nedelcearu. Dacă stai să te gândești e un rezultat echitabil.
Ținând cont că joi în Cupa Ligii trebuie să recuperăm trei goluri, cred că voi juca cu doi atacanți. Mi-am propus să nu luăm gol, am mizat pe viteza lui Romario, apoi am fost obligat să schimb și asta a fost schimbarea normală. Nu știu, vedem dacă mai joc cu Bicfalvi atacant.
Filip ar trebui să se tragă singur de urechi. Nu vorbesc despre gol, vorbesc ca joc. Trebuie să fie mult mai atent și mult mai prezent. Dacă am fi câștigat astăzi ne mai gândeam. Steaua juca la Astra și dacă doreau să câștige campionatul erau obligați să câștige, noi aveam meci de ASA, puteam ajunge la trei puncte de Astra….Se poate întâmpla orice.
Noi ne vedem de jocul nostru, obiectivul e să ne clasăm în primele trei. Dacă putem mai mult, de ce nu? Atmosfera a fost superbă, regret că nu ni s-a dat posibilitatea să jucăm pe Arena Națională cele două meciuri în care am fost gazdă contra Stelei”, a spus Rednic.