Rednic REVINE în Liga 1!** Merge la Cluj, pentru a negocia preluarea lui „U”! Reacția lui Claudiu Niculescu și ce jucători vor pleca de la echipă

Eșecul cu FC Vaslui de pe teren propriu i-a fost fatal lui Ionuț Badea. Antrenorul a fost demis de la „U”, iar principalul favorit pentru a-l înlocui este Mircea Rednic.

„Puriul” va veni miercuri la Cluj pentru a negocia cu Florian Walter preluarea echipei. Dacă se va înțelege cu „U”, Rednic va fi prezentat după meciul cu CS Mioveni, scrie City News.

Au apărut mai multe zvonuri în legătură cu faptul că Niculescu s-ar opune acestei numiri. Atacantul a declarat că este deschis unei colaborări cu Rednic, cei doi având rezultate bune la Dinamo.

„Sunt pregătit să conduc echipa în această ultimă etapă și îmi propun ca băieții să aibă moral bun pentru a câștiga partida cu Mioveniul. Sunt deschis la colaborarea cu oricare antrenor, inclusiv cu Mircea Rednic.

Nu am nimic împotriva lui, am lucrat împreună și se știe că nea Mircea a avut rezultate minunate la Dinamo”, a spus Niculescu.

Altfel, după rezultatele din ultima vreme, Florian Walter este hotărât să facă „curățenie” și în lot. „U” Cluj va renunța sigur în această iarnă la Nasser și Balde. Ungurușan ar putea ajunge și el pe lista de transferuri.

Publicat: 12 12. 2011, 15:36
Actualizat: 12 12. 2011, 16:16