Rednic: „Suporterii să mă înjure după meci!”

Antrenorul echipei Rapid, Mircea Rednic, solicită sprijinul suporterilor la meciul cu Universitatea Craiova, rugându-i să îl înjure la finalul meciului, dar să îi susțină pe jucători în timpul celor 90 de minute, informează site-ul oficial al grupării giuleștene.

"Ideea e că acum echipa are nevoie de încurajări, mai ales că băieții ăștia chiar merită să fie susținuți. Am ajuns să-i cunosc bine, trec printr-o perioadă mai grea și au nevoie mai întâi de căldura suporterilor, apoi de rezultatele care le vor da moralul necesar să-și revină în totalitate. Eu am încredere în ei și în faptul că ghinioanele nu vor dura la nesfârșit. Îi rog pe suporteri să uite de mine, să mă înjure după meci dacă e cazul, dar să nu afecteze evoluțiile băieților care, fiți siguri, nu pot rămâne imuni la înjurături și cereri de demisie. E o tensiune de care chiar n-avem nevoie acum și pentru care Rapidul, în sine, ar suferi, nu numai Copos, Rednic, Popescu sau Ionescu", a afirmat Rednic.

Totuși, tehnicianul giuleștean rămâne la părerea că suporterii care îl înjură și îi cer demisia nu au dreptate. "Eu cred că oamenii care mă înjură pe mine n-au dreptate, dar, asta e, fiecare cu opinia sa și le-o respect, deși nu o aprob. Am mai spus-o de nu știu câte ori că declarația pe care mi-o impută n-a avut legătură cu clubul și cu suporterii, am acceptat să-mi și cer scuze, mai mult nu pot să fac. Mă deranjează doar faptul că s-a șters cu buretele tot ce am făcut pentru Rapid, e total incorect față de mine. Nu știu dacă toți cei care mă contestă sunt atât de morali încât să poată judeca pe altcineva sau dacă ei au făcut măcar pe sfert cât am realizat eu pentru Rapid", a explicat Mircea Rednic.

Publicat: 14 03. 2008, 17:47