Rednic: „Vor să ne adoarmă”

După ce jucătorii antrenați de Liviu Ciubotariu au anunțat că nu se vor antrena în această săptămână și, implicit, nu se vor prezenta la meciul cu Dinamo din cauza restanțelor la salarii, roș-albii nu se culcă pe-o ureche.

„Astea sunt pentru naivi. Noi nu credem în așa ceva. Sunt sigur că Otopeniul se va prezenta la meci. Nu aud decât povești de adormit copiii. Am avut un meci foarte greu cu ei în turul campionatului, poate cel mai greu, și ne așteptăm la o partidă pe măsură și duminică”, a spus ieri Mircea Rednic. Antrenorul lui Dinamo a vrut să se asigure că și elevii săi gândesc astfel și a convocat o ședință la Săftica cu toții jucătorii liderului. „Sfatul meu este să nu credeți în greva Otopeniului. Vor să ne «adoarmă». Încercați să nu mai citiți în presă despre acest subiect, săriți peste declarațiile celor de la Otopeni. Ați văzut cum au jucat în tur, ce greu i-am bătut!”, le-a transmis Rednic fotbaliștilor. Dinamo i-a învins pe ilfoveni în august 2008 cu 3-2, la Ploiești, golul victoriei fiindmarcat de Marius Niculae pe final.

Rednic ajută angajații

După ce, de 8 Martie, a cinstit doamnele angajate la FC Dinamo cu o masă la Crown Plaza, Mircea Rednic le-a oferit și câte o primă celorlalți membri ai staffului dinamovist, masori, brancardieri etc. Totodată, tehnicianul a recompensat financiar și persoanele care fac curățenie la stadion și la Săftica.

„Danciu va fi doar vârf“

După semieșecul de la Mediaș, când a folosit trioul Niculescu – Niculae – Dănciulescu, Rednic nu-l va mai folosi pe Danciu la mijloc. Măsura a venit și în urma unei discuții cu acționarii, așa cum a scris ProSport în ultimele două zile. „Una dintre schimbări este că Dănciulescu nu va mai juca mijlocaș”, a spus Rednic la GSP TV.

"Noi nu avem nevoie să câștigăm la «masa verde», vrem să jucăm pe teren. Sunt sigur că se va „ține” meciul, vrem să batem" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo

Publicat: 12 03. 2009, 08:31
Actualizat: 12 03. 2009, 08:37