Rednic vrea prima victorie din sezon la Vaslui, cu o tactică defensivă: „Să ne mai atace și alții” „Puriul” așteaptă un fundaș

Înaintea meciului pe care CFR Cluj îl va susține la Vaslui, antrenorul ardelenilor, Mircea Rednic, spune că va adopta o tactică mai defensivă ca în primele două jocuri de campionat, cu FC Botoșani (0-0) și ACS Poli (2-2). Totodată, tehnicianul și-a exprimat dorința de a le oferi suporterilor prima victorie din acest sezon și a dezvăluit că mai așteaptă la echipă un fundaș.

„Simt o dorință ca CFR să facă puncte, să câștige. Demult nu am mai văzut o reacție ca a publicului din Gruia când eram conduși în meciul cu Poli Timișoara. Fanii mi-au cerut și mie și jucătorilor să nu pierdem în aceste etape, dar am întâlnit echipe nou-promovate, extrem de motivate. Acum ne dorim prima victorie. Vrem să aducem un fundaș mai bun decât ce avem noi în acest moment, sper să vină săptămâna aceasta. Nu vom mai ieși cu un pressing foarte avansat, îi vom lăsa și pe alții să ne atace”, a spus Rednic la conferință.

Puriul a vorbit și despre angajarea lui Adrian Cristea de către Steaua: „Eu l-am luat la Standard pentru că aveam nevoie de calitate, de un om care să știe să dea o pasă decisivă. Aceste calități l-au ajutat să și ajungă la Steaua. Nu a plecat din Belgia din cauză că îmi reziliasem eu contractul, a fost alegerea lui”.

Publicat: 02 08. 2013, 13:21
Actualizat: 02 08. 2013, 13:22