Rednic vrea să-l aducă pe Papa Malick la Dinamo

Mircea Rednic va discuta azi cu președintele executiv al alb‑roșiilor, Cristi Borcea, despre aducerea în „Ștefan cel Mare” a africanului.
Dacă șefii își dau acordul asupra remunerației senegalezului, acesta va veni pentru a da probe de joc și, dacă „Puriul” va fi mulțumit, va semna contractul. Antrenorului i-a fost propus acest fotbalist în urmă cu aproape o lună.

Acum, dinamoviștii doresc să-l aducă pentru că poate evolua ca mijlocaș defensiv, zonă acoperită în prezent doar de Ropotan, și astfel ar exista dublură pe post. De asemenea, Papa Malick ar putea fi folosit și ca fundaș central, dar jocul aerian nu îl avantajează și de aceea s-a consacrat ca închizător.


E liber de contract

Există o singură problemă: Malick cere 250.000 de euro anual, sumă considerată destul de mare de dinamoviști, dar africanul are avantajul că vine liber de contract. El tocmai și-a încheiat în această vară acordul cu elvețienii de la FC Basel, unde a jucat din 2005. Aici a reușit ca în 79 de jocuri să înscrie două goluri. Papa Malick, așa cum era inscripționat pe tricoul său de joc, face parte din lotul Senegalului și a participat la Cupa Africii pe Națiuni. El ar putea sosi în aceste zile la antrenamentele lui Dinamo.

Publicat: 18 07. 2008, 23:41
Actualizat: 19 07. 2008, 14:50