În aproape toată Europa, al doilea eșalon competițional al fotbalului este compus dintr-o singură serie. Insulele de anormalitate au rămas trei țări din partea de est: Bulgaria, Ungaria și, evident, România.
Numărul nejustificat de mare de echipe din Ligile a II-a și a III-a, coroborat cu criza economică prin care trece țara, a dus la numeroase abandonuri, astfel că federația a ajuns cu cuțitul la os și a pus la cale o reformă în mai mulți pași.
Reprezentanții cluburilor din Liga a II-a și Liga a III-a au aflat în această săptămână, chiar de la președintele federației, Mircea Sandu, ce li se pregătește pentru sezoanele următoare. Planul propus presupune o etapă intermediară de tranziție, în care Liga a II-a va avea două serii de 12 echipe cu play-off și play-out, iar Liga a III-a va avea șase serii de 14. Apare o mică problemă, aceea a datei la care se va produce această schimbare. Cum sistemul competițional a fost deja stabilit și pentru sezonul 2011-2012, etapa intermediară nu poate începe mai devreme de 2012. Al doilea pas va avea loc în 2013, când se va ajunge la obiectivul propus de FRF: o Serie B de 18‑20 de echipe și un al treilea eșalon cu patru serii de 16 echipe.
Apare și Serie C2
Reforma nu se oprește aici, fiindcă federația vrea să creeze și un al patrulea eșalon-tampon, care să facă mai ușoară tranziția dintre campionatele județene și Liga a III-a. Motivul principal îl constituie incapacitatea echipelor nou-promovate de la județ de a face față rigorilor Ligii a III-a, ceea ce a dus la numeroase retrageri în ultimele sezoane. Acest al patrulea nivel ar consta în gruparea celor mai bune patru-cinci echipe din fiecare campionat județean în serii regionale, la care s-ar adăuga formațiile picate din Liga a III-a. Astfel, campionatele organizate de AJF-uri ar deveni al cincilea nivel al fotbalului românesc! Toate aceste idei dau bine pe hârtie, dar planul va putea fi discutat și aprobat abia la Adunarea Generală a FRF, care va avea loc pe 9 mai anul acesta. Până atunci ne rămâne doar să visăm cu ochii deschiși.
9 mai este data la care se va vota planul propus de FRF
3 țări din Europa au câte două serii în liga secundă Ultimele mari reforme competiționale 2006: Liga a II-a s-a redus de la 3 serii de 16 la 2 de 18 echipe 2005: Liga a III-a s-a redus de la 9 serii de 14 la 6 de 18 echipe
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER