Refuzat în Germania, dorit în Liga I de Rapid!** Giuleștenii vor face cea mai spectaculoasă repatriere a iernii

Rapid caută un atacant după ce brazilianul Cassio și-a manifestat dorința să plece din Giulești pentru că în prima parte a campionatului a jucat puțin. Unul dintre cei vizați de giuleșteni, pe lângă Costin Curelea, de la Sportul, este Alexandru Ioniță (22 de ani), care nu a reușit să se acomodeze în fotbalul german, la FC Köln.

Ioniță a plecat în vara lui 2010 pentru 2,5 milioane de euro la FC Köln, dar nu a convins, fiind mai mereu rezervă. Iar în 2011 a fost destul de mult timp accidentat. Recent, antrenorul celor de la Köln, Stale Solbakken, l-a anunțat pe Ioniță că nu mai face parte din planurile sale tactice pentru retur și este liber să plece. Conducerea clubului german speră să recupereze o parte din suma pe care a plătit-o Rapidului, fiind dispusă să-l vândă pentru un milion de euro.

Dacă nu vor găsi o echipă care să achite această sumă, germanii sunt gata să-l lase pe Ioniță să plece și sub formă de împrumut. Pe fir a intrat George Copos, care vrea să-l aducă pe Ioniță în Giulești până în vară. Ca să-l împrumute la Rapid, patronul giuleștenilor le-a transmis celor de la FC Köln că este dispus să plătească o parte din salariul jucătorului, care câștigă aproximativ 300.000 de euro în Germania.

Refuzat de Karlsruher
Înainte să discute de posibilitatea revenirii în țară, tânărul atacant și-a încercat norocul la SC Karlsruher, formație din liga a II-a germană, unde mai joacă Andrei Cristea și, de câteva zile, fostul fundaș de la CFR, Ionuț Rada. Din păcate, Ioniță a fost anunțat după câteva antrenamente că nu prezintă interes pentru Karlsruher.

9 meciuri a jucat Alexandru Ioniță pentru FC Köln într-un sezon și jumătate

300 de mii de euro pe sezon este salariul lui Ioniță în Germania

Publicat: 10 01. 2012, 03:00
Actualizat: 10 01. 2012, 08:05