Regele Wesley a plecat, trăiască Sânmărtean!** Vaslui – Petrolul 3-0!

Există viață și după Wesley! Sânmărtean și-a luat în serios rolul de lider și a făcut tot posibilul să îi bage în sperieți pe turcii din tribune. Șumudică a schimbat sistemul cu Petrolul, iar Sânmărtean a devenit vioara întâi a moldovenilor. Mijlocașul reușește un gol fabulos, din lovitură liberă, după un start mai bun de meci pentru „lupii galbeni”. Prințul Cristea le-a făcut însă viața ușoara gazdelor și cotul în figură aplicat lui Antal l-a trimis la cabine.

Petrolul ripostează mai mult prin Grozav, care putea aduce egalitatea măcar la numărul jucătorilor de pe teren. Cojocaru nu a văzut însă eliminare la atacul din poziție de ultim apărator al lui Varela. Prima repriză se termină cu avantajul gazdelor și cu Rednic plecând nervos la cabine.

Nimic nou după pauză. Dimpotrivă! Rednic nu a găsit soluția salvatoare la cabine, Sânmărtean mai reduce din turație, dar chiar și așa Vasluiul rămâne mai periculoasă. Rednic mută repede și face toate schimbările, Șumudică se bucură la golul atacantului regăsit, Sburlea. E timpul și pentru experimente, iar Șumi îl aruncă în luptă pe Ervin Sziga, în locul lui Sânmărtean. Porumboiu își aplaudă vedeta, dar se bucură și pentru noul copil de suflet, adus în această vară.

Marius Niculae ține să își treacă numele pe tabelă și închide meciul cu primul lui gol în Moldova! 3-0 pentru Vaslui, iar experimentul de la Ploiești mai are până la reușită

URMĂ‚REȘTE AICI COMENTARIUL LIVE TEXT AL PARTIDEI


VASLUI (4-4-2): Coman – Milanov, Varela, Charalambous, Sălăgeanu – Antal, N’Doye, N. Stanciu, Sânmărtean – Sburlea, M. Niculae.

Rezerve: Straton, Celeban, Sziga, Caue, R. Costin, Cordoș, Buhăescu
Antrenor: Marius Șumudică

PETROLUL (4-4-2): Bornescu – Alcenat, Yamissi, Szukala, Guilherme – Boudjemaa, Mustivar, Ad. Cristea, L. Marinescu – Grozav, Hamza.

Rezerve: Hamutovski, Hoban, M. Cristescu, Bokila, Oprița, Neag, Tony
Antrenor: Mircea Rednic

Publicat: 28 07. 2012, 17:23
Actualizat: 28 07. 2012, 23:41