Reghe a făcut planul pentru vară:** „8 jucători intră în vacanță după derby-ul cu Dinamo!” Câte transferuri va face Steaua
După derby-ul de mâine seară cu Dinamo, Laurențiu Reghecampf a anunțat că mai mulți jucători care au dus greul în acest sezon vor intra în vacanță pentru a pregăti sezonul viitor.
„Probabil vor fi 8 jucători care vor intra în vacanță. Steaua termină campionatul pe 29 mai. Nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp ca o echipă să câștige titlul cu 5 etape înainte de final. Cred că jucătorii mei au nevoie de pauză. Noi începem pregătirea pentru sezonul viitor pe 14 iunie. Avem două cantonamente, unul în Austria și unul în Anglia.
Avem primul meci oficial pe 10 iulie, deci avem 3 săptămâni de pregătire la dispoziție. Din acest motiv am hotărât ca acești jucători care au dus greul să aibă cel puțin 3-4 săptămâni de vacanță ca să înceapă perioada de pregătire așa cum trebuie. Nu vrem să jignim pe nimeni, vom juca foarte serios. Nu e vina noastră că Viitorul, Severinul, Iașiul sau Chiajna sunt la retrogradare. Avem un lot foarte valoros și vom juca toate meciurile foarte serios și vom încerca să câștigăm toate meciurile.”, a declarat Laurențiu Reghecampf în conferința de presă.
Antrenorul Stelei a vorbit și despre campania de transferuri a roș-albaștrilor și a precizat că Mihai Costea va rămâne în Ghencea, iar la echipă va reveni și Mihai Răduț.
„În vară vrem să aducem trei maxim patru jucători. Mihai Costea e jucătorul nostru și nu pleacă de la Steaua. Mihai Răduț va reveni la echipă și în sezonul viitor ne vom baza pe el. A demonstrat în campionatul românesc că are valoare.”, a mai spus Reghe.